Category: Semn de carte
mox the book framed

“Mox – Illustrated Guide to Freelance Translation” – o carte scrisă, ilustrată, redactată şi prezentată de traducători, pentru că numai traducătorii pot înţelege şi gusta hazliile aventuri ale lui Mox, eternul tânăr traducător.

 
Dicţionar francez-roman

Un dicţionar făcut de cineva care cunoştea nevoile traducătorului fiindcă s-a confruntat cu dificultăţile traducerii juridice şi care, în acelaşi timp, a avut cunoştinţele lingvistice şi juridice necesare pentru a realiza o astfel de lucrare.

 
Istoria limbii române

Istoria limbii române este o lucrare monumentală, reunind pentru prima dată ciclul de prelegeri predate de Alexandru Philippide la Universitatea din Iaşi vreme de aproape 40 de ani (1893-1933).

 
DIN

DIN se suprapune parţial cu DOOM2, însă aduce o serie de elemente noi.